Category: bankingnews.ro

Cum va arăta Programul Prima Casă în 2018. Statul va încuraja acordarea de credite ipotecare standard

Noi criterii de evaluare a finanţatorilor vor fi introduse în programul “Prima Casă” din 1 ianuarie 2018. Și tot din 2018 vor intra în vigoare procedura şi criteriile de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanţatorii participanţi în cadrul programului „Prima casă”. Procedura a fost aprobată prin Ordin al ministrului Finanţelor. Statul va încuraja acordarea de credite ipotecare standard. Potrivit MFP, pe lângă ritmul de utilizare a plafoanelor alocate anterior şi condiţiile de acordare a creditelor, în cadrul programului s-a avut în vedere introducerea unor criterii noi care să stimuleze acordarea de către instituţiile finanţatoare a produselor de creditare standard fără implicarea garanţiilor de stat precum şi adoptarea unui management al riscului prudent la nivelul băncilor care să limiteze riscul de neplată, dar şi o mai bună gestionare a procesului de acordare a creditelor în cadrul programului

Read More

Reprezentanţii BNR sunt împotriva unui prag stabilit al dobânzilor. A decreta nu face parte din logica economiei de piaţă

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie BNR, a declarat că propunerea legislativă prin care dobânzile la creditele pentru populaţie ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda cheie a BNR, nu face parte din logica economiei de piaţă, potrivit Mediafax. „Dobânzile reprezintă, în esenţă, preţul creditului, reflectă condiţii de creditare şi ele depind, printre altele, de întâlnirea cererii cu oferta. Dobânda nu poate să fie limitată prin decret. Putem să ne gândim la un regim de reglementare şi supraveghere a activităţii bancare, ceea ce se şi face în urma învăţăturii transmise de criza financiară astfel încât să se prevină abuzuri, să avem mai multă încredere în furnizorii şi consumatorii de servicii financiare. Repet, a pune un prag, primul caz, a decreta nu face parte din logica economiei de piaţă

Read More

În numele tovărășismului jovial, încet dar sigur, în România s-a pornit procesul de colectivizare a băncilor. ”Trăiască şi înflorească…

Una dintre lozincile din lista celor 37 de mesaje, aprobate de iubiții conducători ai ”României Socialiste” și care urmau a fi inscripționate pe pancartele destinate adunării festive de la 1 Mai 1989, sună așa: ”Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!”. O altă formulare concisă, dar totuși ceva mai lăbărțată, ce exprimă ideile călăuzitoare ale clasei muncitoare, pare să reînvie la 27 de ani de la evenimentele postdecembriste: ”În deplină unitate, sub conducerea Partidului Comunist Român, să acţionăm pentru realizarea neabătută a Programului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism!”. Dacă privim în jur, în România zilelor noastre, lozinca împricinată prinde din nou glas! Numai că acum Partidul Comunist Român s-a metamorfozat în partide cu nume ”istorice” sau ”mușamalizate”. În și în jurul acestor partide acționează numeroși ”politicieni”, de meserie economiști, ingineri, profesori, juriști (și ce-or mai fi ei!) cu apucături comunistoide, întru propășirea și proslăvirea neamului românesc. De ce

Read More

Paul Anghel, ANPC: Cred că a existat și există un dublu standard și în cazul produselor financiar-bancare

Pe piața financiară din România a fost și este practicat un dublu standard al produselor financiar-bancare, similar celui despre care se vorbește că ar exista la produsele alimentare, susține Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, scrie Agerpres.ro “În 2010, când a fost implementată Directiva 48, băncile cunoșteau exact care era situația pe piața europeană. Acum se vorbește de acest dublu standard alimentar. Eu cred că a existat și există un dublu standard și al produselor financiar-bancare. Am călătorit cu toții în străinătate, fratele meu locuiește în străinătate și știu că la vremea respectivă îi rupeau ușa cu oferte de unu și ceva — doi la sută dobânzi. La noi s-a introdus acel risc de țară, dar cred că riscul de țară era mai mult un risc sistemic, risc bancar s-a dovedit ulterior.

Read More

Gheorghe Piperea și Daniel Zamfir au gândit o nouă lege pentru bănci: limitarea dobânzilor la creditele pentru populaţie

Dobânzile la credite pentru populație ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda cheie a BNR, în prezent de 1,75%, prin modificarea ordonanței privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, a anunțat, joi, președintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senat, Daniel Zamfir, potrivit Agerpres. Astfel, la dobânda-cheie actuală, dobânda ce ar putea fi percepută la credite nu ar putea să depășească 2,62%, pe formula dobânda de politică monetară (1,75% în prezent) plus maximum 50% din aceasta. “Este un proiect de lege care prevede următorul lucru simplu: intervenim pe ordonanța 13/2011, care ea însăși este o ordonanță ce plafonează atât dobânda remuneratorie, cât și pe cea penalizatoare. O plafonează. Stabilește niște plafoane pentru împrumuturile între persoane juridice, stabilește, de asemenea și plafonează, împrumuturile între persoane fizice și nu stabilește și nu plafonează dobânda remuneratorie și pe cea penalizatoare între persoană juridică și persoană fizică

Read More

BNR recomandă creditele ipotecare cu dobândă fixă, însă oferta de pe piață este limitată. Iată câte bănci au în portofoliu acest produs.

Pe fondul creșterii ROBOR, ies în evidență și avantajele creditelor cu dobânzi fixe. Recent, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României, îndemna românii să acorde mai multă atenție creditelor ipotecare cu dobândă fixă, care îi feresc de fluctuații de dobândă. Dacă împrumuturile sunt contractate în lei, atunci se elimină și riscul valutar și generat de evoluția cursului de schimb, implicit fluctuațiile de rată de la o lună la alta. ”Banca Națională a României monitorizează atent evoluțiile riscurilor la adresa stabilității financiare și urmărește, prin politicile macroprudențiale pe care le-a adoptat sau pe care se pregătește să le adopte, reducerea riscului de supraîndatorare a populației. Totodată, BNR apreciază ca debitorii ar fi mai bine protejati, pe termen mediu, dacă ar solicita în mai mare măsură încheierea de contracte de credite cu dobândă fixă”, a punctat Liviu Voinea, la prezentarea Raportului asupra stabilității financiare, întocmit de specialiștii Băncii Centrale. ”Faptul că marea majoritate a stocului și a fluxului de credite ipotecare și de credite pentru companii sunt acordate la dobândă variabilă (Figura 27) reprezintă un factor agravant pentru stabilitatea financiară în condițiile reluării ciclului de creștere a dobânzilor – din cauze externe, din cauze interne, sau dintr-o combinație de cauze”, se menționează în analiza Băncii Naționale a României. În fapt, așa cum se poate observa în graficul indicat, românii nu sunt foarte atrași de creditele ipotecare cu dobândă fixă

Read More

BNR recomandă creditele ipotecare cu dobândă fixă, însă oferta de pe piață este limitată. Iată câte bănci au în portofoliu acest produs.

Pe fondul creșterii ROBOR, ies în evidență și avantajele creditelor cu dobânzi fixe. Recent, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României, îndemna românii să acorde mai multă atenție creditelor ipotecare cu dobândă fixă, care îi feresc de fluctuații de dobândă. Dacă împrumuturile sunt contractate în lei, atunci se elimină și riscul valutar și generat de evoluția cursului de schimb, implicit fluctuațiile de rată de la o lună la alta. ”Banca Națională a României monitorizează atent evoluțiile riscurilor la adresa stabilității financiare și urmărește, prin politicile macroprudențiale pe care le-a adoptat sau pe care se pregătește să le adopte, reducerea riscului de supraîndatorare a populației. Totodată, BNR apreciază ca debitorii ar fi mai bine protejati, pe termen mediu, dacă ar solicita în mai mare măsură încheierea de contracte de credite cu dobândă fixă”, a punctat Liviu Voinea, la prezentarea Raportului asupra stabilității financiare, întocmit de specialiștii Băncii Centrale. ”Faptul că marea majoritate a stocului și a fluxului de credite ipotecare și de credite pentru companii sunt acordate la dobândă variabilă (Figura 27) reprezintă un factor agravant pentru stabilitatea financiară în condițiile reluării ciclului de creștere a dobânzilor – din cauze externe, din cauze interne, sau dintr-o combinație de cauze”, se menționează în analiza Băncii Naționale a României.

Read More

Facilitate nouă pentru clienții Băncii Transilvania: posibilitatea de a solicita online eliberarea de instrumente de debit

Banca Transilvania lansează o nouă facilitate pentru clienții persoane juridice, care au de acum înainte posibilitatea de a solicita online cecuri, bilete la ordin, cambii și ordine de ridicare de numerar, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit. Banca Transilvania face astfel încă un pas pentru simplificarea accesului clienților la serviciile sale. Serviciul este gratuit, uşor de gestionat şi valabil 24/24h. Paşii necesari solicitării online a instrumentelor de debit: * Înregistrarea pe platforma online de pe site-ul băncii; * Solicitarea eliberării instrumentelor de debit şi alegerea sediului BT de la care să fie preluate de client; * Ulterior, clientul este informat de Banca Transilvania prin intermediul unui SMS cu privire la data la care pot fi ridicate instrumentele de debit alese. Un client poate solicita până la 100 instrumente de debit din fiecare tip/zi şi poate iniția cereri pentru mai mulți clienți dacă are împuternicire.

Read More

Numărul restanțierilor la bănci și IFN-uri a scăzut la 669.023, în octombrie

Numărul persoanelor fizice cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a scăzut cu 1,56% în octombrie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 669.023, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naționale a României (BNR). Aceste persoane aveau restanțe în valoare de peste 7,53 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei și euro, respectiv 2,99 miliarde în lei și 3,11 miliarde lei în euro. În funcție de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,4 miliarde lei. Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,64% în octombrie, respectiv cu 0,32 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și cu 2,38 p.p. în raport cu luna similară din 2016. Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, declara, la începutul anului, că Banca Centrală și-a propus o țintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.

Read More

7.900 de clienți au lăsat cheia la bancă prin Legea Dării în Plată

Potrivit datelor BNR, de la intrarea în vigoare a legii dării în plată până astăzi au fost înregistrate 7.900 de solicitări de dare în plată, iar expunerea a solicitărilor înseamnă 2,2 miliarde de lei, conform Raportului de Stabilitate Financiară al BNR. Solicitările aferente debitorilor cu credite în franci elvețieni număra 3.200 cereri. Raportul mai arată că numărul clienților cu credite în franci elveţieni a scăzut cu 8% în prima jumătate a anului 2017, ajungând la 35.000 de persoane

Read More

BERD și BCR finanțează construcția unei fabrici de reciclare a uleiurilor minerale uzate printr-un credit de tip club loan în valoare de 38,7…

Banca Europeană pentru Construcție și Dezvoltare (BERD) și Banca Comercială Română (BCR) au semnat un credit sindicalizat de tip club loan in valoare de 38,7 milioane de dolari pentru dezvoltarea, construcția și funcționarea unei uzine de reciclare a uleiurilor minerale uzate. Ambele instituții au acționat ca Aranjori Principali Mandatați pentru această tranzacție, iar BCR a acționat și ca Agent de Documentație, Agent de Facilitate și Garanții, potrivit unui comunicat de presă.

Read More

Posesorii de Bonus Card, dublu apetit pentru cumpărături de Black Friday, comparativ cu 2016. 70% dintre clienții Garanti Bank au folosit Bonus…

Posesorii de Bonus Card au cheltuit cu 10% mai mult anul acesta, în perioada 17-19 noiembrie, comparativ cu perioada Black Friday de anul trecut (18-20 noiembrie), volumul total de tranzacții urcând la 15 milioane de lei. Mai mult, anul acesta, clienții Garanti Bank au avut un apetit mai mare pentru cumpărături de Black Friday, valoarea medie a unei tranzacții ajungând la 519 lei, dublu față de anul trecut , potrivit unui comunicat de presă. În perioada 17-19 noiembrie, posesorii de Bonus Card și-au folosit cardurile cu preponderență pentru a achiziționa produse electronice (70%), dar și pentru casă și gradină (10%), îmbrăcăminte și încălțăminte (5%) și aparate foto (5%). Pe măsură ce mediul online s-a dezvoltat în ritm accelerat și magazinele partenere Bonus Card și-au diversificat ofertele, inclusiv comportamentul clienților Garanti Bank s-a ajustat.

Read More
Loading

Vremea in Bucuresti

Bucuresti Bucuresti Romania
December 11, 2017, 11:32 am
Soare
Soare
5°C
Vânt: 1 m/s V
Răsarit: 7:42 am
Apus: 4:36 pm
Prognoza December 12, 2017
Zi
Predominant însorit
Predominant însorit
11°C
Vânt: 2 m/s VSV
 

Curs si convertor valutar

Gasesti tot ce ai nevoie la eMAG

Recomandari